Se întâmplă uneori să ne trezim la aceeași oră, câteva nopți la rând. Chiar dacă se întâmplă așa, nu este o mare problemă. De fapt, există un mod în care ne putem da seama dacă trezitul în timpul nopții este un semn că ceva este sau nu este în regulă.

Ora din zi (sau din noapte) determină modul în care energia curge prin diferite părți ale corpului. Când avem o problemă, în fluxul natural de energie apar interferențe și este posibil ca organismul  nostru să reacționeze la această interferență și să ne trimită un mesaj. Dacă sunteți treaz, puteți experimenta dureri ușoare sau modificări de dispoziție dar, dacă dormiți, este posibil să vă treziți brusc.

Această interpretare  se trage din înțelepciunea medicinei tradiționale chineze. Conform acestei înțelepciuni străvechi denumită Ch’i, energia vitală curge în corpul nostru la nivelul său maxim în anumite ore ale zilei, ceea ce corespunde anumitor organe. Potrivit acestei tradiții, există un schimb continuu de energie între oameni care pare să implice gândurile noastre, Cerul și Pământul, emoțiile noastre și corpul nostru. „Ghidul ceasului corporal” susține că de la ora 11 PM până la 1 AM organul cheie monitorizat este vezica biliară. De la 1 AM la 3 AM organul în cauză este ficatul, de la 3 AM la 5 AM se află plămânii, de la 5 AM la 7 AM este intestinul gros, iar după 7 AM stomacul.

Conform simbolismului sugerat de acestă tradiție chinezească, afecțiunile vezicii biliare sunt legate de gânduri obsesive și de indecizie, afecțiunile hepatice sunt legate de furie, tulburările  pulmonare sunt corelate cu durerile emoționale, tulburări ale intestinului gros se leagă de anxietate și tulburările de stomac sunt legate de îngrijorările excesive.


Este clar, totuși, că dacă dormim pe o pernă incomodă sau salteaua este „uzată” sau neconfortabilă, tulburările noastre de-a lungul nopții nu au nicio legătură cu sănătatea organelor noastre.


Chiar și cei care preferă să nu creadă în această filozofie orientală, deoarece este departe de punctele de vedere tipice gândirii occidentale, pot trage câteva concluzii cu privire la motivul pentru care se trezesc în miez de noapte și se simt într-un anume fel.